top of page

Culisele unui scurtmetraj


Povestea Articolului 22, filmul, e așa.


Georgia: Uite, am găsit ceva, un site care propune un concurs de scurtmetraje organizat de Direcția Generala Anticorupție împreună cu câteva fundații pe tema anticorupției. L-am descoperit acum, mai sunt 4 zile până la deadline. Hai să facem și noi ceva.


Eu: Hai! Dar știi că suntem în post producție cu "The Locationist". Nu prea stăm bine cu timpul. Și avem 4 zile să-l facem.


Georgia: Păi hai să ne gândim și îl scriu eu azi, mâine filmăm dacă poate și Albert (Radu), îl editez poimâine și îl trimitem în ultima zi. Dacă avem o poveste bună și ne mișcăm cum am văzut că știm să ne mișcăm, ne iese.


Eu: Ok. Dar m-am săturat de punctul de vedere al victimei. Hai să facem ceva din cealaltă perspectivă.


Georgia (suprapunându-se cu mine): Facem din cealaltă perspectivă.


Vorbeam în același timp că așa facem noi, vorbim, gândim, simțim, râdem sau ne doare același lucru în același timp.

Siamezenie. Așa se cheamă ce-am descoperit că avem noi.


Buuun. Se pune G. pe scris.

Scrie.

Vrem să fim sigure că nu interpretăm nimic greșit, sunăm un prieten: Manuela (Ciornei).

Ni se acordă consultanță de specialitate pentru care suntem profund recunoscătoare.

Și gata.


Albert (Radu) e la ușă.

Eliberați scările, se filmează!


It's a wrap.

Edităm, trimitem.

Misiune îndeplinită.

Irina Margareta Nistor aflată în acel juriu ne-a remarcat și ne-a recomandat să dezvoltăm subiectul într-un lungmetraj.

Ne onorează votul de încredere.

Noi deocamdată poftim la pastile. Serie de pastile. Web-pastile.


Iar acum bucuria acestei prime selecții la Festivalul INDIE IPIFF. Unicul festival al producătorilor independenți de film din România.


* Editia a XV-a la care s-au înscris peste 2800 de filme independente din 115 țări va avea loc în perioada 18-21 martie 2021 și va include proiecții de film la Cinema Muzeul Țăranului Român (18-20 martie) și gala de premiere de la Teatrul Odeon (21 martie), în limita capacității stabilite de autorități.


Mai facem!

Mai merg, oricând merg pe mâna Georgiei.


Articolul 23! Next!


Și asta e ce ne-a ieșit :)

Recent Posts

See All

Thanks for submitting!

bottom of page