Ziua în care am vrut să trec prin geam


foto Luminita Liboutet



Ziua în care am vrut să trec prin geam semăna foarte tare cu ziua în care mi-am spart capul. În prima terminasem o filmare, în cea de-a doua trebuia să încep una.


În primul caz, nasul a fost primul care a avut de suferit din pricina neașteptatei durități a transparenței, iar turtirea i-a fost urmată în de foarte aproape de obrazul încă acoperit de fond de ten și pudră.


Urma unui chip altă dată întreg a rezistat zile în șir pe acea ușă. Nici femeia de serviciu n-a vrut s-o șteargă, din principiu, că adică de ce ai refuza să râzi cu lacrimi când dai să treci dintr-o încăpere în alta.


În al doilea caz, cel în care am insistat să aflu duritatea propriului cap, netransparent încă, mă pregăteam să plec la filmare.

Ce-am căutat pe scară, cu rufele în mână, să dau de mâncare pisicilor de peste gard, nu știu. Cert e că în spectaculoasa răsturnare de pe și cu scară, n-avea cine să intervină. Poate Sfântul Duh, dac-ar fi vrut să se implice.

Cumva cred totuși că s-a implicat, trebuie că mi-a ținut mâna sub creștet, că la cât de tare a bubuit când am atins pământul, de m-am ridicat ca arsă uitându-mă dacă a și explodat ceva în căderea-mi, numai cu implicarea unei intervenții divine se explică cele doar 4 copci cu care am plecat la filmare de la urgențe.


Ah, la urgențe am ajuns după ce l-am sunat pe ginecolog să-i spun că sângerez la cap după o spectaculoasă căzătură și dacă crede că-i grav. Mi-a zis ca da, trebuie că-i grav dacă pe el m-am gândit să-l sun.


La urgențe m-am repezit în primul infirmier care mi-a ieșit în cale și i-am spus cu dicție impecabilă și cu volum cam pentru Sala Mare a Naționalului că eu am venit, dar trebuie să plec. Privirea l-a convins, nu mâna care i s-a încleștat pe braț.


Mâna mi-a rămas incleștată și când el lua câte o șuviță de păr și-mi zicea: "Ah, trebuie s-o tai... Ah, încă una... Și încă una... Dar scăpați cu o chelie temporară și doar 4 copci."


Îmi pare rau că n-am o poză cu "chilotul" cu care am plecat pe cap spre filmare. Și n-am poză nici cu fețele echipei care m-a văzut venind. La timp, că n-am întârziat.


În ambele cazuri am testat, neintenționat, suprafețe dure.

Au mai fost și alte suprafețe dure testate, cum ar fi dosul mașinilor aflate înaintea mea. (Nu suport să nu fiu prima.) Niciodată însă nu le-am bruscat. Intru în ele discret, la câte-un stop - unii nici n-au simțit.


Fac fel de fel de teste. Nu, încă nu e clar de ce.


To be continued.








78 views0 comments

Recent Posts

See All

Thanks for submitting!