Râsu'-plânsu'





Om mai râsu'-plânsu' ca tata, mai rar. N-am mai întâlnit alt om în care atât de opusul să se îmbine așa de natural.


Tata tăcea mult. Nu că n-avea loc să vorbească, dar tata s-a născut ascultător. Și devenise cu timpul un ascultător mistic. Altfel nu-mi explic cum de înțelesul a ceva de râs, în el se răsfrângea în plâns, și invers.


Să găsești bucuria râsului așa de profundă că-ți dau lacrimile. Să pătrunzi durerea așa de adânc că îi găsești sens în zâmbet.


Semăn cu tata. Râsu'-plansu' și ochiu' drept care trage un pic spre colț la oboseală de la el le-am moștenit.


Mulțumesc, tată, că mi-ai dat corzi pe care să încurc notele. Le amestec într-o altă vibrație. Am învățat chiar să o folosesc, pe scenă, ca să nu se verse din mine când mă clatin ca o barcă în furtună.


Te pomenesc de câte ori joc fata asta din curcubeu, prin vorbele cuiva care gândea alt tată. Te mai pomenesc și prin ochii celor care mă privesc și-și gândesc tații lor. Și cred că știi.








110 views0 comments

Recent Posts

See All

Thanks for submitting!